Întrunire de URGENŢĂ la Parlament. Oficialii caută soluţii pentru întărirea leului
Situaţia pe piața valutară și contextul economic actual vor fi examinate în această dimineaţă, în cadrul unei şedinţe care va avea loc la Parlament.
La întrunirea care va începe la ora 8:30, vor participa președintele Parlamentului, Andrian Candu, prim-ministrul Chiril Gaburici, guvernatorul Băncii Naționale, Dorin Drăguțanu, ministrul Finanțelor, Anatol Arapu, precum şi ministrul Econimiei, Stephane Christophe Bride.
În acelaşi timp, guvernatorul BNM, ministrul Economiei şi cel al Finanţelor vor fi audiaţi la şedinţa Comisiei parlamentare pentru Economie. Oficialii vor trebui să le explice deputaţilor fluctuaţiile de pe piaţa valutară, inclusiv motivele care stau la baza devalorizării monedei naţionale.
În ultimul an, dolarul s-a apreciat faţă de leu cu aproape 56 la sută, iar euro - cu 29 la sută.
Totodată, la şedinţa de miercuri a Parlamentului, deputaţii au decis crearea unei comisii de anchetă, care va examina situaţia din cadrul Băncii de Economii, Băncii Sociale şi a Unibank.
Din comisie fac parte comuniştii Oleg Reidman şi Anatolie Zagorodnîi, liberal-democraţii Ştefan Creangă şi Chiril Lucinschi, democraţii Marcel Răducan şi Sergiu Sîrbu, socialiştii Igor Dodon şi Vladimir Golovatiuc, dar şi liberalul Iurie Chirinciuc.
Conducerea comisiei va fi votată la sfârşitul săptămânii, iar ulterior deputaţii vor anunţa când vor fi prezentate concluziile şi recomandările în Parlament.
Actualitate