Inuka, primul urs polar născut la tropice, a fost eutanasiat din cauza deteriorării rapide a stării sale de sănătate
foto: dcnews.ro
Inuka, primul urs polar născut la tropice, a fost eutanasiat miercuri din cauza deteriorării rapide a stării sale de sănătate, a informat grădina zoologică din Singapore, unde ursul era una dintre mascote.
Inuka avea 27 de ani, o vârstă înaintată pentru un urs polar, echivalentă cu circa 70 de ani pentru un om. Devenit una dintre atracţiile majore pentru vizitatorii grădinii zoologice din arhipelagul din Asia de Sud-Est, acest urs polar se născuse la 26 decembrie 1990, notează AFP.
În ultimii ani însă, animalul suferea de mai multe afecţiuni legate de vârsta sa avansată, inclusiv de artrită, iar un control medical efectuat la începutul lunii de către medicii veterinari indicase că starea sa de sănătate se deteriorase semnificativ în ultima vreme.
Inuka a fost progenitura unui urs din Canada, Nanook, capturat în sălbăticie, şi a unei ursoaice, Sheeba, provenind dintr-o grădina zoologică din Germania, scrie agerpres.ro.
Moartea sa marchează sfârşitul unei ere la grădina zoologică din Singapore, ai cărei responsabili susţin că nu vor mai găzdui alţi urşi polari.
Urşii polari trăiesc în zonele cu climă rece, cum ar fi Groenlanda, Canada sau Rusia, spre deosebire de Singapore, un arhipelag aproape de Ecuator, unde cele mai scăzute temperaturi coboară rareori sub 25 de grade Celsius.

Grădina Zoologică, mascote, Singapore, stari de sanatate, urs polar, urs polar nascut in tropicetoate TAG-urile
Fapt divers
Fapt divers