Inundaţii apocaliptice în SUA: Patru oameni au murit, iar 200 sunt daţi dispăruţi (VIDEO)
Inundaţii apocaliptice în statul american Colorado. Patru oameni au murit, iar aproape 200 sunt daţi dispăruţi. Mii de oameni au fost evacuaţi din calea apelor. Iar Mexicul a fost lovit de furtuna tropicală Ingrid, care a adus ploi torenţiale.
Mii de pompieri şi salvatori au fost mobilizaţi în statul american Colorado, ca să ajute localnicii blocaţi în case din cauza apelor. Mai multe râuri au ieşit din albii şi au inundat localităţi întregi. Sute de case au ajuns sub ape, iar viiturile au măturat tot ce le-a stat în cale.
"Parcă era un perete apa care venea spre noi. Am ieşit afară, am urcat pe acoperiş şi am auzit un zgomot puternic. Probabil, atunci s-a rupt digul. Apele au distrus casa vecinului, dormitorul a fost umplut de noroi", spune un martor.
O suprafaţă de peste şapte mii de kilometri pătraţi este afectată de inundaţii. Oamenii sunt evacuaţi cu elicopterele, iar localităţi întregi au rămas fără curent electric sau legătură telefonică.
Şi în Mexic au fost înregistrate inundaţii. Acestea au fost provocate de ploile torenţiale aduse de furtuna Ingrid, care s-ar putea transforma în uragan.
Zeci de oameni au rămas blocaţi din cauza apelor, iar salvatorii au fost trimişi în ajutor. Vântul suflă cu 95 de kilometri la oră.