INUNDAŢII CATASTROFALE ÎN SUA. Uraganul Florence a luat viața a 35 de oameni, iar mii de persoane au rămas fără case
Embed:
Uraganul Florence a făcut ca statele americane Carolina de Nord şi Carolina de Sud să arate ca după potop. Străzi înghiţite de ape, case distruse, maşini avariate, stâlpi şi copaci doborâţi - acesta este peisajul predominat. Cel mai grav este că stihia a luat deja vieţile a 35 de oameni.
"În prezent, în zonele afectate avem mobilizaţi aproximativ 13 mii de persoane. Şase mii sunt implicaţi în operaţiuni de salvare. Scopul nostru este să asigurăm securitatea celor aflaţi în zonele afectate. "
Locuitorii spun că uraganul a lovit fără milă. Casele lor au ajuns sub ape, iar peste unele s-au prăbuşit copacii rupţi de vânt.
"Acest copac doborât practic mi-a rupt casa în două. Puteţi să vă uitaţi cum arată totul din interior. Vă asigur că dacă sunteţi în casă şi vă uitaţi în sus puteţi vedea cerul."
Oamenii care locuiesc în apropiere de râuri se tem că acestea ar putea ieşi din albii, dacă ploile vor continua.
"Am venit aici să fac câteva poze, deoarece acest uragan va intra în istorie. Niciodată nu am mai văzut aşa ceva."
"Aceasta a fost cea mai puternică ploaie pe care am văzut-o în viaţa mea. Sunt convins că în următoarele zile daunele vor fi şi mai mari. Ceea ce se întâmplă este cu adevărat groaznic."
Florence a fost retrogradată de la uragan la furtună tropicală. Precipitaţiile abundente vor continua în următoarele zile, aşa că pericolul alunecărilor de teren şi a viiturilor este încă mare.

- Trump: China încearcă să influenţeze alegerile din SUA prin sancţiunile sale comerciale
- STUDIU: Adolescenţii din SUA preferă comunicarea prin text scris celei faţă în faţă
- Statele Unite ar putea avea o prezenţă militară permanentă în Polonia, de teama unui atac al Rusiei
- Președintele Parlamentului a avut o întrevedere cu asistentul Secretarului de Stat al SUA pentru afaceri europene și eurasiatice