Inundații DEVASTATOARE în Africa de Sud. Circa 350 de persoane au murit, iar mai multe orașe au fost distruse
Embed:
Ciclonului tropical Idai, care s-a abătut la mijlocul acestei luni asupra sudului Africii, a făcut deja 350 de victime. Vântul puternic şi ploile torenţiale au ruinat regiuni întregi din Mozambic, Zimbabwe şi Malawi.
Cea mai gravă situaţie este în Mozambic. Oraşul Beira a fost distrus în proporţie de 90 la sută, iar peste jumătate de milion de locuitori au rămas sub cerul liber. S-au pomenit în mijlocul potopului şi doi şoferi de camion care transportau combustibil. Drumul pe care circulau a fost, pur şi simplu, luat de puhoaie.
"Am auzit că drumul este în această stare, dar am parcat camioanele şi am venit să vedem cu proprii ochi ce se întâmplă."
O situaţie similară este şi în Zimbabwe. Autorităţile fac tot posibilul ca oamenii care au rămas fără case să fie adăpostiţi.
"Nu vreau să aud că cineva a murit de foame. Avem produse alimentare suficiente pentru fiecare dintre voi."
Tragedia prin care trece sudul Africii a sensibilizat lumea întreagă. Pentru a ajuta localnicii, Uniunea Europeană a alocat 3,9 milioane de dolari, iar Emiratele Arabe Unite - 4,9 milioane. Tanzania a trimis în ţările afectate aproape 240 de tone de produse alimentare şi medicamente, iar India a oferit bărci. La bordul unui avion militar, spre sudul Africii s-au îndreptat şi 35 de soldaţi ai armatei Portugaliei.
"Una dintre responsabilităţile celor care fac parte din operaţiune este să ofere asistenţă medicală de urgenţă. Am transmis paturi, medicamente şi alte lucruri care vor fi de ajutor celor răniţi.
Pentru sănătatea celor afectaţi de ciclonul Idai s-a rugat şi Papa Francisc.
"În aceste zile, inundaţiile severe au cauzat numeroase decese şi distrugeri în regiuni din Mozambic, Zimbabwe şi Malawi. Vreau să-mi exprim durerea pe care o simt faţă de persoanele care au de suferit."
Meteorologii au prognoze sumbre. Ploile vor continua până la sfârşitul săptămânii şi vor provoca noi inundaţii.