Inundaţii în Georgia: Cel puţin patru persoane, dintre care doi copii, au murit
Embed:
Panică în capitala georgiană Tbilisi. Cel puţin patru persoane, dintre care doi copii, au murit în urma inundaţiilor cauzate de ploile torenţiale. Sute de oameni au fost evacuaţi din locuinţe, mai multe persoane au fost rănite, iar alte câteva sunt date dispărute.
Din cauza ploilor puternice, râul Kura a ieşit din albie şi a distrus practic în întregime casa în care se aflau victimele. De asemenea, zeci de copaci au fost scoşi din rădăcini de ape, iar subsolurile şi apartamentele situate la parterul blocurilor din Tbilisi au fost inundate.
Echipele de salvare au anunţat că mai multe drumuri au fost blocate, iar locuitorii unor sectoare din capitala gerogiană au rămas fără energie electrică.