Inundaţii în Peru şi Columbia: Cel puţin trei oameni au murit
Embed:
Peru şi Columbia sunt afectate de un val de inundaţii. Din cauza intemperiilor, mii oameni şi-au părăsit locuinţele. Puhoaiele au luat viaţa a cel puţin trei persoane şi au inundat sute de case.
În unele regiuni, nivelul apelor depăşeşte cinci metri înălţime, iar oamenii au schimbat mijloacele de transport obişnuite pe bărci. Voluntarii Crucii Roşii, alături de echipele de salvare, încearcă să evacueze localnicii din zonele izolate.
Doar în apropiere de capitala columbiană, 15 mii de persoane au avut de suferit, iar patru oameni sunt daţi dispăruţi.
Aceste inundaţii sunt cele mai grave din ultimii 20 de ani, înregistrate în Peru.