INUNDAŢII într-un oraş din Australia, din cauza UNUI PROIECT riscant. Ploaia a adus mii de tone pe metru pătrat
foto: twitter
O sută de case ar putea fi inundate intenționat în orașul australian Townsville după ce primarul a aprobat riscantul plan de deschidere a barajului pentru a salva regiunea de inundații și mai mari, totul în condițiile în care în zonă a ploaia a adus peste 1.100 de litri pe metrul pătrat, scrie Guardian.
Primarul Jenny Hill a admis că nu există nicio garanție că planul va funcționa. Cantitatea de ploaie din Townsville din ultimele zile este echivalentă cu cea pentru un an întreg, dar precipitațiile extrem de abundente vor continua și în zilele următoare, potrivit hotnews.ro.
Pe autostrada care leagă orașul de restul statului nu se mai poate circula , iar poliția a primit din partea premierului statal puteri sporite de evacuare după ce s-a declarat stare de dezastru. Școlile și grădinițele au fost închise, iar rafturile magazinelor sunt aproape goale.
Unele zone ar putea primi, zilele următoare, până la 400 de litri pe metrul pătrat pe zi, din cauza unui front musonic foarte activ, dar care se miscă foarte încet.

Unbelievable scenes at the Ross River dam in Townsville https://t.co/NyxGU48ACP
— Ahron Young (@AhronYoung) February 1, 2019
The Ross River dam gates are open. @SkyNewsAust pic.twitter.com/KhxrqvU9Lf
— Ahron Young (@AhronYoung) February 1, 2019
Australia, baraj, deschidere, februarie, inundaţii, metru pătrat, ploi, proiecttoate TAG-urile
Externe
Externe