Inundaţii istorice în nord-estul şi sudul Chinei: Milioane de oameni au fost afectaţi
Cele mai puternice inundaţii care au lovit China în ultimele decenii s-au soldat cu moartea a cel puţin 30 de persoane în provincia Guangdong. Iar în Filipine, din cauza ploilor torenţiale, au fost închise şcolile şi instituţiile de stat.
Nord-estul şi sudul Chinei sunt afectate de cele mai grave inundaţii din 1951. Din cauza intemperiilor, în provincia Guangdong, au murit cel puţin 30 de oameni, peste 2.600 de case au fost luate de puhoaie, iar aproape 500 de mii de persoane au fost nevoite să-şi părăsească locuinţele. Sute de echipe de intervenţie lucrează non-stop pentru a salva localnicii blocaţi în propriile case sau maşini.
În total, peste patru milioane de persoane din întreaga ţară au fost afectate de intemperii. Potrivit autorităţilor, pagubele materiale se ridică la 820 de milioane de dolari.
Ploile puternice nu contenesc nici în Filipine. În capitala ţării, dar şi în provinciile din apropiere au fost închise şcolile, instituţiile de stat şi unele companii private.
Meteorologii au anunţat că ploile vor continua şi în următoarele zile şi au emis o avertizare de inundaţii. În Manila, traficul a fost dat peste cap din cauza stihiei şi au fost anulate mai multe curse aeriene.
Aproximativ 12.500 de familii au fost afectate de vremea rea, dintre care 9.000 de familii au fost transportate în zone sigure.
- Capriciile vremii în lume: Inundaţii în China şi alunecări de teren în nordul Thailandei
- Potop în Pakistan, Afganistan şi în statul american Kansas. Ploile au provocat moartea a peste 160 de oameni
- Vremea rea face ravagii în lume: Filipine a fost lovită de taifun, iar China - afectată de inundaţii grave