INUNDAȚII UCIGAȘE în Iordania. Cel puțin 18 oameni, majoritatea copii, AU MURIT
Cel puţin 18 oameni, majoritatea copii şi profesori, au murit, iar alți 35 au fost răniți după ce au fost luaţi de ape în Iordania, în zona Mării Moarte. Ploile abundente din ultimele zile au provocat inundații puternice.
Cele mai multe victime sunt elevi sub vârsta de 14 ani, veniţi într-o excursie în zonă.
"Apele i-au luat pe elevi și i-au dus vreo patru-cinci kilometri la vale, de la izvoarele termale până aproape de Marea Moartă. Unii chiar au ajuns în mare, iar cei au reușit să se țină de stânci au supraviețuit."
Salvatorii, ajutaţi de sute de militari, au continuat operațiunea de căutare până noaptea târziu, cu elicoptere și autospeciale. Ei au reușit să salveze 34 de oameni, dar spun că numărul victimelor ar putea fi mai mare. Regele Abdullah al Iordaniei și-a anulat vizita în Bahrain pentru a urmări misiunea. Israelul a trimis câteva elicoptere pentru a-i ajuta pe salvatorii din ţara vecină.