Inundaţiile reduc profitul: Producătorul auto japonez Mitsubishi şi-a suspendat activitatea în Bangkok
Producătorul auto japonez Mitsubishi a suspendat astăzi activitatea unei filiale din apropiere de capitala thailandeză, Bangkok. De mai bine de o lună ţara se confruntă cu cele mai mari inundaţii din ultimii 50 de ani.
Vicepreşedintele Mitsubishi a declarat că dezastrul natural din Thailanda a afectat foarte mult activitatea companiei. Inundaţiile au dus la întreruperea exportului a peste 20 de mii de autovehicule şi implicit la scăderea profiturilor. Conducerea companiei a mai adăugat că filiala Mitsubishi a fost închisă pentru o perioadă nedeterminată. Presa thailandeză scrie că şi alţi producători auto, printre care Nissan, Ford şi Mazda şi-au întrerupt activitatea.
De mai bine de o lună Thailanda este sub ape. Puhoaiele au provocat numeroase pagube materiale. Banca Centrală a redus previziunile de creştere a economiei pentru acest an, aproape în jumătate.
Şi animalele sunt afectate de inundaţii. O turmă de peste 80 de elefanţi au fost forţaţi să-şi părăsească mediul natural şi s-au refugiat într-un parc, unde voluntarii au grijă de ei.
Inundaţiile din Thailanda au afectat peste două milioane de oameni. În unele regiuni nivelul apei depăşeşte înălţimea de un metru, iar mii de oameni au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele.