Învață de la cei mai buni! 80 de tineri din Chișinău își vor face stagiul în companii de top
80 de tineri din Chișinău își vor face stagiul în companii de top din țară. Timp de trei luni, ei vor avea posibilitatea să-și demonstreze aptitudinile în sectorul financiar, industrial, hotelier sau media.
Mai mult, tinerii specialiști vor putea să se angajeze în una dintre aceste companii. Acțiunea face parte dintr-un program susținut de Asociația Oamenilor de Afaceri din Moldova.
Adrian Savcenco este student în anul trei la facultatea Business și Administrare din cadrul Universității de Stat din Moldova. Tânărul de 22 de ani vrea să ajungă om de afaceri. El crede că prin intermediul acestui program și cu ajutorul experienței acumulate la una dintre companii, visul lui va deveni realitate.
"Este un program destul de util, fiindcă într-adevăr avem o descrepanță mare între mediul academic și mediul de afaceri. Cred că în cinci ani voi fi ori un manager de top sau un director de companie la sigur", a declarat studentul Adrian Savcenco.
Organizatorii susțin că programul are drept scop să-i determine pe tineri să rămână să muncească în țară.
"Sunt selectați pe bază de studii, pe bază de voință, manifestă calități de lideri, de ce nu, manifestă interes pentru cunoștințe noi", a spus directorul Asociației Oamenilor de Afaceri din Moldova, Andrei Grigan.
Timp de trei luni, studenții vor fi instruiți de zece persoane delegate de cele 14 companii. Ei vor avea parte de lecții practice, dar și posibilitatea să obțină un loc de muncă.
Programul se desfășoară pentru al doilea an consecutiv şi este finanțat de o organizație din Suedia.