Invazie de intruşi în Casa Albă. Serviciile de Securitate le califică drept incidente minore
Un bărbat, care a ajuns prea aproape de Casa Albă a fost arestat în această noapte, la 24 de ore după ce un intrus a fost reținut în reședința preşedintelui Statelor Unite. Iniţial, bărbatul arestat astăzi s-a apropiat pe jos de una dintre intrările în Casa Albă, după care a ajuns cu maşina la altă poartă.
Acest incident a fost descris de către serviciile de securitate drept unul relativ minor, în comparaţie cu cel produs în urmă cu o zi.
Vineri seară, în Casa Albă a pătruns un străin, care a ajuns la poarta de nord a reședinței înainte de a fi prins. În urma incidentului, a fost evacuat personalul administrativ şi jurnaliştii. Poliţia a anunţat astăzi că acesta avea asupra sa un cuţit şi că a vrut să-i atragă preşedintelui Barack Obama atenţia asupra problemelor ţării. Liderul de la Casa Albă nu se afla pe loc în momentul celor două incidente.
- Preşedintele american este nevoit să-şi întrerupă vacanţa. Se întâmplă deja al treilea an la rând
- Provocarea "găleţii cu gheaţă" în lume. Un colaj video cu incidente haioase din momentele când oamenii îşi toarnă apa în cap
- ALERTĂ la Casa Albă! Jurnaliştii şi membrii administraţiei prezidenţiale au fost evacuaţi