Invazie de vulpi şi şacali în satul Purcari. Localnicii se tem să iasă din case: E ÎNFRICOŞĂTOR
Invazie de vulpi şi şacali în satul Purcari din raionul Ştefan Vodă. Animalele fac ravagii prin coteţe. Oamenii din sat spun că în acest an, animalele sălbatice le-au sfâşiat sute de păsări din gospodării. Localnicilor le este frică să-şi lase copiii la joacă.
Anatolie Copancean locuieşte lângă pădure şi spune că gospodăria sa a fost atacată de şacali de mai multe ori. Animalele au venit noaptea și i-au sfâșiat 20 de gâşte.
"Când ies în 'zagarodcă' văd că se tăvăleşte încolo alb, aici alb, când mă apropii da ele toate moarte", a spus un locuitor al satului Purcari.
Iar vecina bărbatului spune că vulpile au mâncat toate curcile din gospodărie:
"A sărit, le-a luat şi le-a dus după drum şi le-a mâncat că noi pe urmă ne-am dus şi numai pene erau. E straşnic, eu mă tem, noaptea eu nu ies din casă".
Oamenii din localitate spun că stau cu frica în sân ca animalele sălbatice să nu le invadeze gospodăriile:
"Doamne fereşte e boală mare. E aproape de şcoală. Ne temem, copiii sunt mici şi ne temem să nu mănânce".
"Dacă e turbată ea poate să rupă şi copilul. Păsările le fură".
Primarul localităţii spune că vulpile trăiesc chiar în sat. Acestea se adăpostesc în clădirile părăsite din localitate. De aproape 1 an vulpile mişună nestingherit pe străzile satului.
"Avem terenuri care nu sunt prelucrate. Aici la noi nu se permite vânătoarea şi noi nu putem lua măsuri", a explicat Sergiu Boiştean, primarul satului Purcari, Ştefan Vodă.
Reprezentanţii Societăţii Vânătorilor şi Pescarilor din Moldova spun că nu pot întreprinde măsuri în acest sens, deoarece în această zonă este interzis vânatul. Iar din această primăvară şi până acum, numărul vulpilor a crescut de două ori.
"Avem mai multe plângeri, parvenite de la populaţie, de la primării. Cu regret, în această zonă, anul acesta, ne-au interzis complet vânătoarea", a menţionat Ion Pădureş, reprezentant al Societăţii Vânătorilor şi Pescarilor.
Specialiştii din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor spun că animalele sunt periculoase şi urmează să fie vaccinate împotriva rabiei.
"Cred că în scurt timp o să ne transmită vaccinările pentru fauna sălbatică şi o să plecăm în teritoriu la toate vizuinele animalelor. Pentru a vaccina animalele sălbatice. În două trei săptămâni vom primi vaccina necesară pentru a vaccina fauna sălbatică", a precizat Ana Caraman, reprezentant ANSA.
Potrivit reprezentanţilor Societăţii Vânătorilor şi Pescarilor din Moldova, în ţara noastră sunt aproape 60 de mii de vulpi, cifra este de două ori mai mare decât în această primăvară. În raionul Ştefan Vodă după estimările specialiştilor sunt în jur de 1.500 de vulpi.