"Invazie" de zombi în Singapore. Tineri deghizaţi în diverse creaturi au defilat pe străzi VIDEO
Cu hainele rupte, plini de sânge şi cu feţele pictate, zeci de tineri din Singapore s-au străduit să imite creaturi, una mai înfricoşătoare decât alta. S-a întâmplat în cadrul primului marş din acest stat al morţilor vii.
Fiecare participant a fost machiat timp de 20 de minute, astfel încât să semene cât mai mult cu un zombie.
"Am văzut un astfel de eveniment în San Diego, "Comic Con", şi m-am gândit că ar fi distractiv să organizez unul şi în Singapore. Sunt fericită că au venit peste 100 de zombie pentru a participa la sărbătoare", a spus organizatorul marşului, Gillian Ang.
"M-a intrigat ideea de a participa la prima paradă zombie din Singapore. Este distractiv să pretindem că este sfârşitul lumii", a spus un participant la acţiune.
"A fost obositor şi în acelaşi timp amuzant să îi speriem pe străini", a spus un alt participant.
Prima paradă a morţilor vii a fost organizată în 2001, în California, după care astfel de evenimente au avut loc în marile oraşe din întreaga lume.
Recordul pentru cei mai mulţi oameni deghizaţi în zombie adunaţi în acelaşi loc îl deţin americanii. Asta după ce în 2010, 4.093 de participanţi au defilat pe străzile din New Jersey.