Invenţia care îi va ajuta pe nevăzători să citească şi să scrie SMS-uri
Orii, este un inel din gama dispozitivelor inteligente, creat de un start-up din Hong Kong. Acesta are potențialul de a ameliora felul în care comunică persoanele cu deficiențe de vedere, informează agerpres.ro
Un astfel de inel permite persoanelor să efectueze apeluri telefonice, să citească și să scrie SMS-uri și să reacționeze cu asistentul digital al telefonului lor mobil, grație unui transfer de sunete în urechea utilizatorului prin intermediul conducției osoase.
Dispozitivul, creat de Origami Labs, un start-up cu sediul general în Hong Kong, îl are ca sursă de inspirație pe Peter Wong, tatăl — care suferă de deficiențe de vedere — al lui Kevin Wong, cofondator al companiei.
O funcție-cheie a noului dispozitiv se asigură că doar utilizatorul său poate să audă informația transmisă de inel.
Acest proiect, a devenit cel mai recent exemplu din domeniul tehnologiilor portabile și care funcționează în absența unui ecran sau a unui monitor.
Kevin Wong, în vârstă de 29 de ani, a înființat Origami Lab în noiembrie 2015, alături de trei foști colegi de facultate.
Piața dispozitivelor portabile a crescut cu 51% în Asia în 2016, potrivit companiei de cercetări de piață GfK. Această industrie va ajunge la o valoare globală de 34 de miliarde de dolari până în 2020, afirmă specialiștii de la CCS Insight.
Inelul Orii va intra în curând în producția de serie și va putea fi comercializat începând din februarie 2018.