Invenţia unui român ar putea schimba radical industria auto
Inventatorul român Corneliu Birtok-Băneasă a fost premiat cu medalia de aur la Salonul internaţional de invenţii de la Geneva. Juriul, format din specialişti din toate domeniile, a apreciat calităţile unui filtru de aer special ce reduce consumul de carburant cu 10% la autoturisme şi autoutilitare, dar şi faptul că invenţia inginerului din Deva a fost pusă deja în practică sub forma unui produs ce poate fi folosit de către utilizatorii direcţi, scrie Realitatea.net.
Aceeaşi invenţie a fost recompensată şi cu premiul special al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM), care a răsplătit astfel eforturile inventatorului de a lansa, într-un circuit tehnologic, un produs românesc premiat la mai multe saloane internaţionale de inventică.
În prezent, acest filtru se produce pe o linie tehnologică, fiind certificat RAR sub denumirea Filtru Supra-aspirant Universal (FSU).
Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva (10-14 aprilie) se află la ediţia cu numărul 41, iar prezenţa inventatorului din Deva la standul României este posibilă datorită unei selecţii organizate de Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică.
Corneliu Birtok-Băneasă se află la cea de-a cincea participare la acest salon internaţional, fiind medaliat cu aur în anii 2010, 2012 şi 2013, cu argint în 2009 şi cu bronz în 2011.