Invenţiile şi mărcile comerciale pot fi înregistrate on-line
Gata cu birocraţia şi cozile interminabile de la oficiile Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI). Invenţiile, brandurile şi mărcile vor putea fi înregistrate, de acum încolo, pe internet. Datorită noului sistem, dosarele pot fi procesate mult mai rapid.
Olga Melnic reprezintă o companie de telefonie mobilă şi înregistrează anual peste o sută de mărci.
"Eram puşi şi în situaţia în care trebuia să introducem în pătrăţele de opt pe opt centimetri reprezentările grafice ale mărcilor, după care urma să le decupăm. Tot pachetul de documente urma să fie adus la sediul AGEPI. Acum, doar în 5-10 minute se completează cererea şi deja aştepţi să îţi vină informaţia despre statutul cererii", spune Olga.
Sistemul de înregistrare online a fost creat astfel încât să fie cât mai uşor de utilizat.
"Este foarte uşor şi simplu şi la aceasta ne-am gândit când am creat acest sistem. Aici avem tipurile de cereri, mărci, invenţii", afirmă Andrei Ioniţă, şeful departamentului informatică al AGEPI.
"Pe lângă faptul că permite depunerea cererilor online, permite şi semnătura mobilă, adica poate semna prin diferite modalităţi orice document, şi suplimentar am creat sistemul de achitare online", explică Ion Ţâgănaş, vicedirectorul AGEPI.
Până acum, la noul serviciu au apelat peste 20 de utilizatori. Anual, la AGEPI sunt înregistrate peste 6 000 de mărci şi 300 de invenţii.