Investigarea fraudelor din sistemul bancar, subiect prioritar pe agenda Executivului
Acțiunile autorităților privind descoperirea fraudelor din sistemul bancar a fost principalul subiect la ședința de ieri a Comitetului permanent de monitorizare a cazurilor de interes social sporit.
Membrii acestei structuri au prezentat informații privind dificultatea recuperării activelor, dar și măsurile care vor fi întreprinse în acest proces.
În cadrul ședinței, prim-ministrul Pavel Filip a salutat elaborarea de către Banca Națională a pachetului de legi ce ține de reformarea sectorului bancar, care urmează să fie aprobat de Guvern și Parlament.
Mai mult decât atât, Pavel Filip a menționat că îmbunătățirea managementului de la bănci ar preveni fraudele.
La cea de-a doua ședință a Comitetului au participat reprezentanţii Procuraturii Generale, CNA, BNM, SIS, Ministerului de Interne, al Justiției, dar și lichidatorii băncilor aflate în proces de încetare a activităţii.
- Guvernul va mări cu 20% salariile lucrătorilor medicali, începând cu 1 iunie curent
- Două procuraturi din Moldova vor activa după modelul DNA şi DIICOT din România
- Pavel Filip, despre statul captiv și politicienii falși care umblă după voturi
- MOMENT INEDIT în timpul prezentării raportului celor 100 de zile de activitate de la investirea Guvernului
- Premierul Pavel Filip, în vizorul presei străine! Au scris despre activitatea Guvernului de la Chișinău
- Raportul primelor 100 de zile de activitate a Guvernului Filip, în atenţia presei internaţionale