INVESTIGAŢIE BOMBĂ: Cum a cheltuit Maia Sandu milionul de dolari primit de la George Soros pentru învățământul din Moldova (DOC)
Milionul de dolari primit de Iurie Leancă în 2014 de la miliardarul George Soros, pe care i l-a dat Maiei Sandu, ca să-l investească în învăţământ, a fost cheltuit de ministrul de atunci al Educației pentru fidelizarea unor ONG-uri și a unor experți.
Potrivit unei investigaţii realizată de voceabasarbiei.md, aceștia din urmă au fost intens folosiți deja de politicianul Maia Sandu la formarea și promovarea Partidului Acțiune și Solidaritate, pe care îl conduce.
Este vorba despre proiectul Sprijinire a Reformei Educației în Republica Moldova, implementat în perioada iunie 2014 – decembrie 2015, cu un buget de 992,5 mii de dolari.
Deși programul prevede, inclusiv în denumire, modernizarea sistemului învățământului din țara noastră, mai puțin de 40 la sută din fonduri au fost folosite anume în acest scop.
Potrivit informaţiilor Ministerului Educației, Culturii și Cercetării privind cheltuielile realizate din banii de la Soros, partea leului din milionul oferit pentru învățământ a ajuns la devoratorii de granturi:
"Ministerul Educației (actualmente Ministerul Educației, Culturii și Cercetării) a avut calitatea de partener de bază, beneficiar al proiectului de Sprijinire a Reformei Educației în Republica Moldova, implementat prin intermediul Fundației Soros-Moldova în perioada aprilie 2014 – decembrie 2015.
Fondurile administrate disponibile pentru proiectul menționat au constituit 992.500 dolari SUA, inclusiv:
- 269.500 de dolari - sprijinirea activităților Grupurilor de lucru pentru reforma curriculară și dezvoltarea cadrelor didactice;
- 250.000 de dolari, suplimentate ulterior cu 80 000 USD – "angajarea societății civile în sprijinirea reformelor în educație" (Institutul de Politici Publice, CATALACTICA, Pro Didactica);
- 393.000 de dolari - laboratoare de învățare pentru școli – Clase multimedia".
Potrivit investigaţiei, pentru ONG-urilor apropiate Maiei Sandu au fost oferite aproape 600 de mii de dolari, iar suportul direct pentru școli, profesori și elevi a fost mai mic.
Cei aproape 400 de mii de dolari pentru 29 de școli au generat costuri suplimentare în cadrul proiectului, care au fost puse pe seama instituțiilor de învățământ. În total au fost depuse 152 de aplicații din partea școlilor, fiind acceptate de cinci ori mai puține. Dacă întreg bugetul ar fi fost alocat pentru componenta Claselor Multimedia, numărul de săli dotate cu tehnică modernă ar fi de peste 70 și nu 29. Astfel, devoratorii de granturi au lipsit învățământul din țara noastră de peste 40 de Clase Multimedia, scriu jurnaliştii de la voceabasarabiei.md.
Investigaţia mai scoate la iveală că şi în cazul celor 29 de școli selectate au apărut ulterior probleme. Pentru ele a fost procurat și un soft special de management al clasei. Proiectul a fost implementat în perioada iunie 2014 – decembrie 2015. Acest lucru înseamnă că nu toate sălile au devenit operaționale în același timp. Iar softul cumpărat de ONG-urile docile Maiei Sandu a expirat înainte de încheierea proiectului. Acest fapt este confirmat de o scrisoare a Fundației Soros Moldova către Ministerul Educației.
"Licența pentru acest soft a expirat la 31 octombrie a.c. (2015 – n.r.), iar prelungirea acestuia pe următorul an poate fi achitată de școli doar din resurse proprii, deoarece Proiectul nu prevede cheltuieli pentru extinderea utilizării licenței. Totuși, Fundația a reușit să negocieze o reducere considerabilă pentru prelungirea licenței (de la 500 la 156 Euro), iar școlile interesate ar putea să o procure on-line de pe pagina web a Companiei sau prin transfer bancar în baza unei facturi/invoice. Cu părere de rău, școlile întâmpină dificultăți în procesarea unor astfel de plăți", se arată în mesajul Fundației Soros, datat cu 11 noiembrie 2015.
Ca urmare, ONG-ul a solicitat "asistența Ministerului Educației pentru a soluționa problema apărută prin emiterea unei dispoziții care va permite instituțiilor beneficiare de Clase Multimedia să proceseze plata pentru prelungirea licenței softului sus-menționat", se mai arată în aceeași scrisoare. Sugestia este ca, după ce 60% din bugetul proiectului a fost tocat pe ONG-uri, statul să-și asume cheltuielile care puteau fi suportate din același proiect.
Din banii oferiți pentru modernizarea educației, 115 mii de dolari au ajuns la Institutul de Politici Publice, ulterior transformat în "centru de idei și cadre" pentru PAS. Asociația Catalactica a primit 100 de mii de dolari, iar 34 de mii au ajuns la Centrul Educațional Pro Didactica. În raportul Fundației Soros Moldova se arată că, "urmare a succesului activităților organizate", a suplimentat proiectele respective cu 80 de mii de dolari.
Din banii de la Soros urma să fie modificată și programa școlară, apreciată de către toți specialiștii din domeniu drept învechită, greoaie și care nu ajută deloc tinerii să-și formeze deprinderile necesare pentru studiile de mai departe. În acest scop, au fost cheltuite aproape 270 de mii de dolari, au muncit 140 de experți, dar carul curricular și acum e împotmolit, se notează în investigaţie.
Amintim că Iurie Leancă a luat un milion de dolari de la miliardarul George Soros pe care i l-a dat Maiei Sandu, ca să-l investească în învăţământ. S-a întâmplat pe vremea când Leancă era premier, iar Sandu, ministrul Educaţiei. Dezvăluirile au fost făcute de Iurie Leancă, în cadrul unei emisiuni televizate.