Investiţii de 13 milioane pentru activităţi industriale şi IT în fosta uzină de tractoare "Tracom"
În Parcul Industrial "Tracom" se vor face investiţii de peste 13 milioane de dolari, începând cu anul viitor. Fosta uzină de tractoare a fost transformată în zonă antreprenorială cu statut special la iniţiativa Ministerului Economiei şi serveşte drept platformă pentru dezvoltarea unor activităţi industriale, dar şi IT.
Până în prezent, Ministerul Economiei a selectat cinci companii care vor avea statutul de rezident al parcului industrial, dintre care două vor investi în domeniul tehnologiilor informaţionale. Cele mai mari investiţii, de peste 5 milioane de dolari, vor fi realizate de operatorul de telefonie mobilă Moldcell. Este vorba despre construcţia unui centru regional de date, care va presta servicii pentru companiile locale, dar şi pentru giganţii mondiali, cum ar fi Google, IBM şi HP. Operatorul de internet StarNet va investi alte 3 milioane de dolari. Banii vor fi direcţionaţi pentru crearea unui "IT Park".
Compania Micro Cell preconizează cheltuieli de 2,5 milioane de dolari pentru crearea condiţiilor de asamblare şi deservire a maşinilor pentru construcţii şi a tehnicii agricole. Producţia companiei va fi livrată pe piaţa locală, dar şi în Ucraina şi România. Ţintă sunt şi alte pieţe din Uniunea Europeană.
Un buget de 2 milioane de dolari este prevăzut pentru construcţia unei fabrici de confecţionare a hainelor. Investiţia va fi realizată de compania Mobile. În Parcul Industrial "Tracom" va activa şi compania Elit Decor, care va asambla strunguri pentru prelucrarea lemnului, pietrei şi a metalului. Pentru acest proiect sunt preconizate investiţii de aproape 550 de mii de dolari.
În total, în cadrul acestor proiecte urmează să fie create aproape 400 de locuri noi de muncă.
- Tractoare Made in Moldova
- Premierul Filat a dispus crearea unei comisii speciale, la Uzina de Tractoare din Chişinău
- Lazăr despre delapidările de la Metalferos și Tracom: Lucrurile sunt simple, dar triste
- UEFA vrea să interzică telefoanele pe banca tehnică
- StarNet oferă clienţilor produse licenţiate din gama Kaspersky
- Moldova va avea propriul Silicon Valley