INVESTIŢII DE MILIOANE. Piaţa de piese auto din Capitală va fi modernizată
Piaţa de piese auto de pe strada Calea Orheiului din Capitală va fi transforma într-un complexul comercial modern.
Boxele ruginite vor fi înlocuite cu altele noi, vor fi amenajate peste 700 de locuri de parcare, iar în spatele zonei comerciale va fi construit un salon auto, dar şi cel mai mare magazin de materiale de construcţie din ţară.
Lucrările vor fi efectuate de un agent economic din Chişinău, care a decis să investească aici peste 6 milioane de euro.
În prezent, comercianţii activează în condiţii greu de imaginat. Majoritatea tarabelor sunt vechi de aproape jumătate de secol, avariate şi insalubre, iar teritoriul pieţei împânzit de gropi şi noroi seamănă mai degrabă cu un depozit de fier uzat.
"Noi am investit, am făcut mai bine puţin. Totuşi nu este destul, pentru că oamenii vor mai normal, mai frumos, condiţii mai bune".
Potrivit administratorilor, zilnic, la piaţă vin peste 1000 de cumpărători, iar anual, cifra vânzărilor se ridică la aproape jumătate de miliard de lei.
Administraţia dă asigurări că după modernizarea complexului niciun comerciant nu îşi va pierde locul de muncă, iar preţul pentru chiria boxelor nu se va schimba substanţial.
"Undeva vreo 157 de locuri la noi se primesc. Şi practic mai mult de 80 de procente din vânzători rămân, care au confirmat", a spus SERGIU BABANSCHI, administratorul pieţei de piese auto.
Lucrările de reamenajare urmează a fi încheiate până la sfârşitul anului. Odată cu modernizarea complexului comercial, va fi soluţionată şi problema ambuteiajelor din zonă, susţin responsbilii de proiect.
"Complexul va avea un format modern cu peste 750 locuri de parcare, care va satisface atât cerinţelor angajaţilor cât şi cele ale clienţilor", a spus MAGOMED GALAEV, directorul companiei responsabilă de lucrări.
Atât comercianţii cât şi cumpărătorii aşteaptă cu nerăbdarea modernizarea pieţei.
"Dacă se va face construcţie normală, o să fie mai bine şi pentru vânzători, şi pentru cumpărători".
"O să o modernizeze, o să o modernizeze. Înseamnă că o să fim noi mai moderni. Asta e tot spre ce mergem. Mergem spre Europa, mergem spre bine".
Piaţa de piese auto de pe strada Calea Orheiului, una dintre cele mai mari din ţară, a fost amenajată încă în perioada sovietică, iar de atunci, nu a fost reabilitată capital niciodată.
- O importantă companie din Suedia, specializată în finanțarea B2B, vrea să investească în domeniile strategice din Moldova
- Interesată de a investi în ţara noastră. O delegație de afaceri din SUA vine în vizită în Moldova
- Pavel Filip, către reprezentanții unui grup de companii americane: Vom face tot posibilul să vă convingem să investiți în țara noastră
- Un şef de fond de investiţii: Compania Tesla ar fi aproape de FALIMENT