Investiţii în domeniul energiei regenerabile. O fabrică din Drochia va produce biogaz
Oameni de afaceri germani investesc în domeniul energiei regenerabile în Republica Moldova. O fabrică, care va produce biogaz, este construită în Drochia. Uzina va prelucra, anual, aproximativ 60 de mii de tone de tescovină de sfeclă de zahăr. Lucrările vor costa aproape opt milioane de euro. Întreprinderea îşi va începe activitatea anul viitor.
Uzina va produce, anual, peste 7 milioane de metri cubi de biogaz.
"Biogazul produs la această fabrică va fi folosit în două direcţii. Prima şi cea mai principală este producerea energiei electrice. Energie electrică biologic curată, regenerabilă care va fi livrată în reţelele electrice. Şi a doua componentă, o parte din biogaz în timpul campaniei de prelucrare a sfeclei va fi folosită în producere", a menţionat membrul Comitetului de conducere a fabricii Octavian Armaşi.
Producătorii de sfeclă de zahăr apreciază construcţia fabricii.
"Ne va oferi garanţii că pe viitor să putem să ne ocupăm cu creşterea sfeclei de zahăr, care pentru noi este o cultură foarte bună din punct de vedere economic. Totodată este un lucru binevenit pentru raionul nostru, deoarece vom avea noi locuri de muncă", a conchis Mihai Nedelciuc fermier în satul Zguriţa din raionul Drochia.
Un metru cub de biogaz echivalează cu 0,6 metri cubi de gaze naturale, sau cu o jumătate de litru de motorină.