Investiţii în educaţia copiilor! Valentina Buliga a vizitat grădiniţa din satul Cuhneşti, raionul Glodeni
Autorităţile trebuie să investească mai mult în educaţia copiilor, în special în dezvoltarea infrastructurii grădiniţelor.
Acest lucru şi-l doresc localnicii din raionul Glodeni, care au avut o întâlnire cu deputatul democrat Valentina Buliga.
Potrivit părinţilor, calitatea studiilor din instituţiile preşcolare depinde foarte mult şi de condiţiile în care sunt instruiţi copiii.
Deputatul Valentina Buliga a vizitat grădiniţa din satul Cuhneşti, care în ultimii opt ani a fost renovată în cadrul a două proiecte câştigate de conducerea instituţiei. Lucrările nu se opresc însă aici.
"Acum în 2016 am câștigat un proiect de 145 de mii. Am schimbat geamuri, după cum vedeți. Erau foarte dărâmate, era foarte frig, acum deja vedeţi că este cald şi un vis de-al nostru este de a schimba acoperișul", a spus directoarea grădiniţei, Silvia Bucătar.
Deputatul PDM Valentina Buliga le-a reamintit managerilor instituţiilor preşcolare că din acest an, datorită unui credit nerambursabil oferit de Guvernul României, vor fi reparate 83 de grădiniţe din ţară. Suma proiectului este de trei milioane de euro.
"Uitaţi-vă proiectul, susținut de Guvernul României, câte grădinițe în țară au fost renovate, dotate, reparate pentru că asta considerăm că este sarcina noastră și grădinițele trebuie să fie cu adevărat calde, cu jucării, cu paturi pentru copii, cu educatori motivați", a spus Valentina Buliga.
Deputatul democrat Valentina Buliga a vizitat și Centrul de Sănătate din satul Balatina, care, recent, a fost renovat datorită proiectelor finanţate de Compania Naţională de Asigurări în Medicină și Consiliul raional Glodeni.
- Ministrul Muncii, la raport. Ce realizări a prezentat Valentina Buliga pentru anul 2014
- Alocații mai mari pentru perioada rece a anului. Cine vor fi beneficiarii
- Conducerea Băncii Naţionale a Moldovei merge într-o vizită de lucru la Washington
- Proiect în Parlament: Când ar putea fi sărbătorită Ziua Bărbatului în Republica Moldova
- Coraportorii comisiei de monitorizare a APCE vor efectua o vizită de lucru în Republica Moldova
- Clasa politică are nevoie de resetare. Dezbateri privind reforma în politică, în raionul Ștefan Vodă