Investiţiile străine au scăzut în prima jumătate a anului cu 10 milioane de dolari faţă de 2009
În timp ce autorităţile susţin că economia naţională creşte, oamenii de afaceri străini nu se grăbesc să investească în Republica Moldova. Volumul investiţiilor străine directe în economia ţării noastre a constituit, în prima jumătate a anului curent, 148 de milioane de dolari, cu 10 milioane mai puţin faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Oamenii de afaceri străini au investit puţin peste 73 de milioane de dolari în primul trimestru al anului curent.
Cifra este în uşoară scădere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut când banii aduşi în ţară de investitorii străini au însumat 86 de milioane de dolari. Potrivit datelor Băncii Naţionale, tendinţa de stagnare a continuat şi în trimestrul al doilea al anului. Astfel, până la mijlocul anului 2010, plasamentele băneşti venite din exterior au însumat 148 de milioane de dolari. În primele şase luni ale anului 2009, suma investiţiilor a fost mai mare cu 10 milioane şi a constituit 159 de milioane de dolari.
Cea mai mare pondere a investiţiilor străine plasate în economia moldovenească aparţine investitorilor din ţările Uniunii Europene, peste 50 la sută. Ţărilor din CSI le revin 12,5 la sută din suma totală a intrărilor de capital străin, iar investitorilor din alte ţări peste 35 la sută. Suma totală a investiţiilor străine directe în economia naţională până la finele celui de-al doilea trimestru al anului 2010 a constituit 2,58 de miliarde de dolari,