INVESTITORII STRĂINI salută inițiativa Ministerului Justiției de a reforma sistemul sancționator din țara noastră
Investitorii apreciază eforturile guvernării de a reduce din presiunea asupra mediului de business. Asociația Investitorilor Străini susţine proiectul de lege elaborat de Ministerul Justiţiei şi solicită Guvernului să aprobe reforma.
Iniţiativa prevede modificarea sistemului de sancţionare cu scopul de a îmblânzi pedepsele penale aplicate companiilor.
Asociaţia Investitorilor Străini a publicat o scrisoare prin care îşi exprimă susţinerea faţă de iniţiativă. Reprezentanţii consideră că iniţiativa va dinamiza mediul de business şi îl face mai atractiv. Preşedintele asociaţiei, Alexander Koss este în fruntea unei fabrici cu capital străin în ţara noastră. De-a lungul activităţii sale, el spune că s-a confruntat cu presiuni din partea entităţilor de control.
"O angajată a introdus o factură şi a greşit o cifră şi rezultatul a fost o eschivare de la impozit de 30 de mii de lei. A fost pornit dosar penal împotriva conducerii companiei, împotriva mea. Le-a dat dreptul să facă percheziţii, să ne ia calculatoarele, telefoanele, ne-a blocat munca", a spus preşedintele Asociaţiei Investitorilor Străini, Alexander Koss.
Acest lucru, însă, ar putea să nu se mai întâmple, odată cu implementarea reformei. Asta pentru că iniţiativa prevede că, în cazul în care antreprenorii îşi vor recunoaşte erorile fiscale, ei nu vor fi traşi la răspundere penală, ci doar contravenţională.
"Nici într-un caz nu se abordează, nu vizează, nu favorizează, nu schimbă situaţia persoanelor care au fost implicate în comiterea fraudelor. Venim cu o doză de încredere faţă de agenţii economici", a spus ministrul Justiţiei, Vladimit Cebotari.
În acest context, Alexander Koss a declarat că implementarea modificărilor vor oferi mai multă libertate și siguranță investitorilor străini.
"Permiteţi-le oamenilor de afaceri să respire, să se dezvolte, să câştige bani, să trăiască în această ţară şi totul va fi bine pentru toţi", a spus preşedintele Asociaţiei Investitorilor Străini, Alexander Koss.
Reforma mai prevede şi prevenirea abuzurilor din partea organelor de control. Şi investitorii autohtoni sunt mulţumiţi de iniţiativă.
"Proiectul este demult aşteptat de oamenii de afaceri. Oamenii de afaceri demult aşteptau din partea statului o atenţie deosebită asupra situaţii investiţionale, a climatului investiţional", a spus om de afaceri, Iurie Mihailachi.
După ce va fi supus unor dezbateri publice, proiectul de lege urmează să fie aprobat de Guvern.
”Sunt mai multe îngrijorări în acest sens. Eu propun să nu ne grăbim să mai avem o discuţie asupra acestui proiect de lege. Eu cred că mai bine să luăm o pauză de o săptămână o să mai avem dezbateri largi, dezbateri publice să auzim încă odată ce spun cei din mediul de afaceri”, a spus premierul Moldovei, Pavel Filip.
Iniţiativa de a reduce abuzurile faţă de business aparţine Partidului Democrat din Moldova. Proiectul a fost elaborat de Ministerul Justiţiei şi a fost supus dezbaterilor publice.
Actualitate
- PDM va stabili un nou set de priorități care vor sta la baza activității echipelor de la Guvern și Parlament în 2018
- Investitorii străini din Moldova solicită Guvernului și Parlamentului să adopte legea privind limitarea abuzurilor față de business
- Parlamentul a aprobat reducerea numărului de viceprim-miniștri