Înviată din morţi! O femeie a fost readusă la viaţă, după ce a suferit un atac de cord major
O australiancă a fost readusă la viaţă de o echipă de doctori, după ce a petrecut 42 de minute în moarte clinică, scrie Libertatea.ro.
Vanessa Tanasio, în vârstă de 41 de ani, a fost transportată de urgenţă săptămâna trecută la Monash Medical Centre din Melbourne după ce a suferit un atac de cord major. Tanasio, mamă a doi copii, a intrat în stop cardiac la scurt timp după ce a sosit la spital, fiind declarată în moarte clinică.
Doctorii nu au vrut să renunţe la eforturile de a o salva şi au apelat la un dispozitiv de compresie intitulat Lucas 2 - fiind singurul dispozitiv de acest tip existent în Australia - pentru a menţine sângele în circulaţie către creier în timp ce cardiologul Wally Ahmar a deschis o arteră pentru a o debloca.
După ce cardiologul a reuşit să-i deblocheze artera femeii, inima sa a fost şocată pentru a reveni la un ritm normal.
"Am folosit mai multe şocuri şi mai multe medicamente pentru a o resuscita. Într-adevăr, este vorba de un miracol", a declarat Ahmar.
Tanasio afirmă că nu a avut probleme cardiace în trecut şi s-a declarat recunoscătoare pentru faptul că este în continuare în viaţă.