Ion Caras a anunţat lotul Moldovei pentru amicalul cu Albania. Lipsesc jucătorii de la Dacia şi Zimbru
Ion Caras se ţine de cuvânt! Selecţionerul nu a convocat niciun jucător de la Dacia şi Zimbru pentru amicalul cu Albania. În lotul lărgit au fost chemaţi 30 de jucători, dintre care mai mult de jumătate evoluează în campionate străine, doi sunt fără club, iar alţi şapte nu au mai jucat niciodată la naţională.
"30 de jucători şi nici unul de la Zimbru şi nici un jucător de la Dacia. După refuzul pe care ei mi l-au dat, am zis că refuz şi eu, nu am nevoie de ei", a declarat selecţionerul Ion Caras.
Caras a chemat şi şapte fotbalişti din campionatul intern care ar putea evolua în premieră la naţională: Andrian Negai şi Mihai Stoleru de la Milsami, Oleg Clonin şi Ion Jardan de la Rapid şi Zveaghinţev, Paşcenco şi Dedov de la Sheriff.
Au fost convocaţi şi doi jucători aflaţi fără club, Bordian şi Racu. Caras spune că îl va păstra în lot doar pe cel care îşi va găsi echipă.
"Nu este decisă încă soarta lui Petru Racu care tot este în căutare de club şi Bordian Vitalie. Doi jucători care pretind la acelaşi post. Dacă nu va prinde vreun club va fi problematic. Va trebui să caut altceva", a spus Caras.
Amicalul dintre Moldova şi Albania se va juca pe 15 august, la Tirana.