Ion Ceban, după afişarea rezultatelor preliminare: Ne vedem în turul II. Îl chem pe contracandidatul meu la dezbateri publice zilnice
După procesarea a peste 90% dintre procesele verbale, candidatul PSRM la Primăria Capitalei, Ion Ceban, a venit cu noi mulţumiri pentru cei care l-au votat. Totodată, Ceban l-a provocat pe contracandidatul său să participe la dezbateri publice zilnice, în care să prezinte soluţii clare pentru fiecare problemă cu care se confruntă Capitala.
"Vreau să mulţumesc întregii mele echipe care a fost în această perioadă şi din câte vedem totuşi vom avea turul doi.
Vreau să-l felicit pe contracandidatul pentru un rezultat foarte bun care l-a înregistrat şi vreau să spun că aş vrea foarte mult, exact ca în această perioadă, să ne axăm în exclusivitate pe problemele municipiului Chişinău, lăsând la o parte factorul politic, geopolitic, care nu se referă la administrarea municipalităţii.
Am semnat acest angajament public cu multe organizaţii ale societăţii civile şi ar foarte bine dacă am putea să ne axăm în exclusivitate la problemele oraşului.
Ceea ce am vrut s mai zic: sunt convins că rezultatul pe care l-am înregistrat este un vot de încredere şi le mulţumesc alegătorilor mei în particular. Este unul foarte mare, foarte semnificativ. Acest lucru denotă că oamenii îşi doresc o schimbare fundamentală în Capitală, spre bine.
Sunt sigur că acest lucru îl putem face. Îi invit absolut pe toţi să fie la fel de activi şi în turul II, să vină pe data de 3 iunie la alegeri.
Iar contracandidatului meu îi propun o foaie de parcurs până pe data de 3 iunie, începând cu ziua de marţi, să avem în fiecare zi dezbateri publice pe fiecare subiect de importanţă majoră pe fiecare subiect de actualitate. Aşa ca să nu ne limităm la 5-10 minute.
Dacă este nevoie să discutăm o oră, două ore. Să ne demonstrăm programele, să demonstrăm că avem soluţii pentru fiecare componentă. Ca oamenii să cunoască cât mai bine programele. Să lăsăm la o parte geopolitica, politica", a spus Ion Ceban.
Actualitate
- REZULTATE ALEGERI LOCALE 2018: Pentru cine au votat locuitorii orașului Bălți
- PUBLIKA.MD a fost PRIMUL site care a publicat DATELE OFICIALE ale alegerilor locale din Chișinău
- Primele mesaje ale candidaţilor la funcţia de primar al Capitalei după afișarea rezultatelor. Ce spun aceștia
- Silvia Radu: Să sperăm că următorul primar se va ocupa mai mult de Chișinău și de problemele orașului