Ion Ceban la urnele de votare: Îndemn cetăţenii să iasă la vot
Candidatul PSRM, Ion Ceban a venit la urnele de vot pentru a-şi exprima votul, socialistul a fost însoţit de soţia sa şi de cei doi copii.
" Am votat pentru un oraş frumos, mai amenajat, mai curat, pentru oamenii de toate vârstele de la cei mici şi până la cei maturi. Am venit cu gânduri bune, şi vreum să avem un oraş mai bun. Sunt foarte multe lucruri de schimbat, dar acesta deja ţin de dezbateri electorale, nu de ziua votării. Primăria va fi una dintre cele mai deschise instituţii, începând de la barele de acces care sunt instalate, noi le vom elimina şi vom finaliza cu poliţiştii. Îndem cetăţenii să iasă la vot pentru că aşa e corect, aşa e bine", a spus Ion Ceban.
PUBLIKA.MD aminteşte că peste 630 de mii de locuitori din municipiul Chişinău sunt aşteptaţi la urne să-şi aleagă primarul. Pentru asta au fost tipărite cam tot atâtea buletine care măsoară 32 de centimetri. Cetăţenii îşi pot exercita dreptul la vot până la ora 21.00.
11 candidaţi râvnesc fotoliul de primar al Capitalei, care a rămas liber din februarie, după demisia lui Dorin Chirtoacă. Majoritatea dintre ei, mai exact 10, sunt membri ai partidelor politice. Doar un pretendent candidează independent.