În Capitală nu vor avea loc concerte cu prilejul sărbătorii Mărțișorului. Anunțul a fost făcut de primarul Capitalei.
„Am luat decizia că acum nu este perioada potrivită pentru a sărbători și ne concentrăm pe gestionarea situației cu privire la cazarea și acordarea ajutorului pentru refugiați.”, a scris Ion Ceban într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Potrivit edilului, primăria municipiului Chișinău a avut preconizate mai multe evenimente pe parcursul lunii martie. În zile de weekend erau stabilite evenimente și concerte, însă a fost luată decizia ca banii preconizați să fie distribuiți către cele necesare pentru această perioadă.