Ion Ceban: Vom insista ca toți cei care vandalizează bunurile municipale să fie PENALIZAŢI și chiar să îndeplinească munci în folosul comunității
Toți cei care vandalizează bunurile municipale să fie penalizați și chiar să îndeplinească munci în folosul comunității, ca pe viitor, infractorii să nu mai fie tentați să mai recurgă la astfel de acțiuni condamnabile, care aduc pagube orașului. Anunţul a fost făcut de primarul Capitalei, Ion Ceban, în contextul actului de vandalism de ieri.
”În contextul cazurilor de ieri de vandalizare, rog, așa cum am făcut de obicei, să fie anunțată imediat poliția, să fie oferite toate materialele video pe care le deținem și să se intervină pentru identificarea făptașilor. Am spus-o de mai multe ori că cel mai indicat ar fi să existe o poliție municipală, ca să monitorizăm în timp real acele camere de supraveghere pe care le-am instalat în tot orașul. Astfel, situația ar fi alta, am putea mult mai rapid să-i identificăm pe cei care se comportă inadecvat în așa zone precum parcuri, curți de blocuri, parcări etc", a declarat Ceban în cadrul ședinței de azi a Primăriei Chișinău.
De asemenea, el a mai precizat că lumea trebuie să înțeleagă că fiecare element distrus costă și acești bani sunt din bugetul municipal.
”După cazurile de ieri, am rugat să se intervină imediat pentru a fi refăcute toate obiectivele, deoarece ”efectul geamurilor stricate” să nu fie în Chișinău. De asemenea, să fie calculate toate pagubele, ca, ulterior, să fie restituite în bugetul municipal. Zilnic, sunt sute de angajați ai Primăriei Chișinău care lucrează de dimineață devreme până noaptea târziu, indiferent de timpul de afară, pentru a menține curățenia în oraș și este regretabil când oamenii nu apreciază, dar distrug aceste lucruri”, a mai adăugat Ion Ceban.
Amintim că câţiva indivizi au răsturant şi distrus mai multe bănci din mai multe sectoare al Capitalei.