Ion Chicu: Igor Dodon nu-și dorește în prezent funcția de prim-ministru
Președintele în exercițiu, Igor Dodon, nu-și dorește în prezent funcția de prim-ministru, susţine actualul șef al Executivului, Ion Chicu. Declaraţia a fost făcută în contextul în care în spaţiul public a apărut scenariul în care Igor Dodon ar ocupa funcţia de premier. Chiar şi aşa, în opinia lui Chicu, Dodon are pregătirea şi capacităţile necesare pentru a conduce Guvernul.
- Ați auzit despre faptul că Igor Dodon și-ar dori un mandat de prim-ministru?
Ion Chicu: - Nu cred că domnul Dodon își dorește mandat de premier, la etapa actuală, cel puțin. Dumnealui a avut funcții foarte importante în stat, s-a descurcat bine. Consider că el a muncit bine, în interesul țării. De aceea, prim-ministru poate să fie.
Imediat după încheierea scrutinului prezidenţial, în spațiul public au apărut scenarii potrivit cărora, Igor Dodon ar putea pretinde la funcția de premier și ar putea fi susţinut în Parlament. Igor Dodon nu a comentat informaţiile apărute în presă.