Ion Lazarenco va participa la prima activitate de promovare la Premiul Nobel pentru Pace 2019
Candidatul Republicii Moldova la Premiul Nobel pentru Pace 2019, Ion Lazarenco, va participa, în perioada 15 - 21 aprilie curent, la Simpozionul Național „Ziua Pământului”, ediția a XIII-a, care va avea loc în România.
Este prima acțiune din Planul de promovare a imaginii ţării şi a mesajului de pace susţinut de Ion Lazarenco. Pentru această campanie, Executivul a alocat 1 milion de lei.
„Suntem obligați să-i apreciem pe cei care aduc plusvaloare țării. De fapt, primul mesaj pe care trebuie să-l promoveze fiecare dintre noi este cel de apreciere a Republicii Moldova. Suntem datori să ne iubim țara”, a declarat premierul Pavel Filip.
Conform Planului de acțiuni, candidatura lui Ion Lazarenco urmează a fi promovată pe plan internațional prin diverse activități, care vor contribui la informarea societății despre realizările sale și mesajele de pace și unitate promovate prin înot.
Ion Lazarenco a fost declarat trei ani consecutiv „Cel mai bun înotător al Irlandei”, devenind și prima persoană de pe glob care a traversat din prima încercare șapte strâmtori.
În același timp, deși este stabilit în Irlanda, sportivul înoată în calitate de cetățean al Republicii Moldova și atrage atenția comunității asupra conflictului transnistrean.
Primul său proiect a fost „Înotul de Pace de pe Nistru”, la o distanță de 240 km, parcursă în 8 zile, în scop caritabil. Un alt proiect realizat cu mesaj de pace și prietenie este proiectul „Nistru unește Moldova”.