Ion Perju, învinuit de moartea lui Valeriu Boboc, vine cu noi dezvăluiri: Dosarul a fost deschis la comandă
Fostul poliţist Ion Perju, învinuit de moartea lui Valeriu Boboc, în timpul protestelor din 7 aprilie, susţine că dosarul său ar fi fost deschis la comandă şi că, în tot acest răstimp, el a fost impus să-şi declare vinovăţia. Potrivit lui, presiunile veneau din partea superiorului său, Ruslan Saachian. Ultimul nu a comentat deocamdată acuzaţiile ce i se aduc.
Ion Perju a declarat în cadrul ultimei şedinţe de judecată că a fost presat atât de fostul său superior, cât şi de reprezentanţi de la Procuratura Generală.
"Au fost efectuate diferite presiuni, chiar din lumea interlopă cu unul şi acelaşi motiv: ca să recunosc că eu am săvârşit infracţiunea care mi se încriminează. Fiecare persoană care intervenea cu ameninţări asupra mea la urmă îmi transmitea salutări de la Saachian", a precizat Perju.
Şi tatăl lui Valeriu Boboc susţine că nu este sigur că Ion Perju i-ar fi omorât fiul.
"Eu de la bun început am spus că acest dosar este o farsă numai pentru a se arăta că ceva se face şi că reprezentanţii justiţiei lucrează. De fapt, adevăraţii vinovaţi nu au fost găsiţi şi cred că până la urmă cei care l-au omorât pe Valeriu vor rămâne neidentificaţi", a declarat Victor Boboc.
Oamenii legii spun că vor cerceta declaraţiile lui Ion Perju, iar rezultatele le vor face publice într-o altă şedinţă de judecată.
"Toate declaraţiile depuse astăzi de Ion Perju vor fi verificate în cadrul unei proceduri separate iniţiate în baza unui raport", a conchis procurorul Vladimir Moşneaga.
Ion Perju susţine că Ruslan Saachian a vrut să se răzbune pentru că, în noaptea de 7 spre 8 aprilie, ar fi refuzat să execute unele ordine ale şefului poliţiei criminale.