iPhone şi iPad ar putea fi interzise în Germania
Vânzările de iPhone şi iPad ar putea fi interzise în Germania după ce concurenţii de la Motorola au obţinut o victorie istorică în "războiul patentelor" pe care îl poartă cu Apple, scrie gadgetreport.ro. Cazul reprezintă o pierdere uriaşă pentru Apple în războiul mondial al patentelor pe care îl poartă cu producătorii asiatici de terminale Android în mai multe ţări din întreaga lume.
"Vom face apel la decizia justiţiei imediat. Consumatorii germani care vor să-şi cumpere un iPhone sau iPad de sărbători nu ar trebui să aibă probleme în a le găsi", au declarat la scurt timp după pronunţarea deciziei reprezentanţii Apple.
Potrivit expertului în patente Florian Mueller, decizia instanţei germane include o interdicţie preliminară aplicabilă vânzărilor subsidiarei Apple Sales Internaţional, înregistrată în Irlanda.
Apple a mai pierdut, vineri, o bătălie în războiul patentelor, o curte australiană ridicând interdicţia vânzărilor tabletei Samsung Galaxy Tab în această ţară.
În lumina ultimelor evenimente, achiziţia Motorola Mobility de către Google, petrecută în vara acestui an, pare una naturală. Specialiştii din piaţă au speculat încă de la acea dată ca Google a plătit 12,5 miliarde de dolari pentru compania japoneză doar pentru portofoliul său de patente din zona telecom, şi asta pentru a putea apăra Android, platforma mobilă pe care o dezvoltă, de procesele intentate de Apple către mai mulţi producători.
Conflictul juridic dintre Apple şi producătorii de terminale Android are o istorie îndelungată, cele mai multe procese fiind intentate de compania americană sud-coreenilor de la Samsung.
Apple îi acuză pe aceştia că au copiat designul şi funcţionalităţile smartphone-urilor şi tabletelor iPhone şi iPad în modelele din seria Galaxy. În replică, cei de la Samsung îi acuză pe Apple de încălcarea mai multor patente din zona telecomunicaţiilor.
În prezent, între Apple şi Samsung există deschise 23 de procese, în ţări precum Franţa, Japonia, Germania, Coreea de Sud şi Statele Unite.
Până acum, Apple pare să fi ieşit învingătoare în disputele cu cei de la Samsung. Compania americană a reuşit să blocheze vânzările tabletei Galaxy Tab 10.1 în Germania şi să provoace retragerea modelului Galaxy Tab 7.7 din târgul IFA Berlin.
- Apple ar putea să-şi modifice radical linia de produse în 2012
- Apple încetinește producția iPad 2. Urmează iPad 3
- Siri poate folosi un iPad, la comanda ta VIDEO
- De ce explodează iPhone-urile
- Cel mai scump iPhone 4S din lume a intrat în Cartea Recordurilor
- Noi zvonuri despre iPad 3 şi iPhone 5: Vor avea conectivitate LTE