iPhone X ar putea avea probleme cu fisurarea scutului din sticlă aplicat camerei foto
Tratat pentru rezistenţă crescută la zgârieturi prin aplicarea unui strat de safir, scutul din sticlă minerală instalat deasupra camerei foto principale a telefoanelor iPhone X pare că se fisurează din senin, după numai câteva luni de utilizare a dispozitivului. Complicând situaţia, Apple nu recunoaşte problema semnalată de tot mai mulţi utilizatori ca fiind un viciu de fabricaţie, taxând cu 549 dolari remedierea defectului în afara garanţiei.
Semnalat inclusiv de utilizatori aflaţi în zone cu climă tropicală, defectul nu pare să fie atribuit expansiunii termice, cum a fost cazul la alte produse smartphone reclamate pentru probleme similare în anii anteriori. Nici ipoteza lovirii accidentale a lentilei nu are prea multă acceptare, mulţi dintre utilizatori susţinând cu tărie că au folosit huse de protecţie şi nu au avut incidente de acest tip, observând cu totul întâmplător problema apărută.
Semnalată încă de la debutul tehnologiei, odată cu lansarea telefoanelor iPhone 7, fisurarea spontană a scutului din safir aplicat peste camera foto a fost în mare parte trecută cu vederea, numărul incidentelor raportat la volumul total de telefoane iPhone 7 livrate consumatorilor fiind extrem de mic.
Dacă la iPhone 7, Apple a putut arunca vina în totalitatea asupra utilizatorilor neatenţi, numărul relativ mare de incidente similare raportate în cazul modelului iPhone X şi costul mare al reparaţiei neacoperită de garanţie riscă să compromită imaginea celui mai avansat produs Apple al momentului.
Dificil de reprodus în condiţii de laborator, defectul cu mod de manifestare întârziat ar putea fi indus la parcurgerea anumitor etape în timpul procesului de fabricaţie. Este bine cunoscut faptul că sticla topită tinde să se contracte la momentul răcirii, scăderea neuniformă a temperaturii putând induce anumite tensiuni in structura materialului, care vor cauza fisurarea violentă în cazul apariţiei unor factori de stres suplimentari (variaţii bruşte de temperatură, lovire, zgâriere). Aplicat în mod controlat, procedeul este folosit la crearea panourilor din sticlă securizată, cât şi la întărirea suprafeţei pentru rezistenţă împotriva zgârieturilor. O eventuală greşeală la parcurgerea aceste etape ar putea face produsul finit mai fragil decât era anticipat şi chiar duce la fisurarea materialului, scrie go4it.ro
Deocamdată, Apple rămâne cu poziţia oficială, potrivit căreia defectul semnalat nu poate apărea decât din vina utilizatorilor şi astfel nu este acoperit de garanţie.