Ipoteca, mai atractivă pentru moldoveni: E o oportunitate pentru cei care nu îşi permit să îşi cumpere o locuinţă
Ipoteca devine mai atractivă pentru moldoveni şi tot mai mulţi au curajul să-şi cumpere locuinţe pe bani împrumutaţi. Datele întreprinderii Cadastru arată că numărul creditelor de acest fel acordate de la începutul anului este cu 12 la sută mai mare decât în perioada similară din 2016.
"Comparând evoluţia numărului ipotecilor înregistrate în Cadastru de la constituirea sistemului, în 1999, am evoluat de la 0,4 la sută până la 6 la sută, în 2017. Nu este spectaculoasă evoluţia, dar este semnificativă", a declarat directorul Întreprinderii "Cadastru", Angela Matcov.
Moldovenii cred că ipotecile sunt o soluţie optimă pentru cei care nu îşi permit să îşi cumpere o locuinţă din propriile economii:
"Este o oportunitate, pentru că este mai avantajos să iei creditul şi să plăteşti apartamentul tău, decât să plăteşti chiria".
"Ar fi bine. Foarte mulţi stau la gazdă şi ar fi bine".
"Ca să construieşti o casă, să strângi bani şi să cumperi este imposibil".
Alţi oameni se feresc însă de ipotecă din cauza condiţiilro de creditare impuse de bănci:
"Rata e foarte mare la bancă şi, cu părere de rău, este mai bine să stai la gazdă, dar să nu fii dator".
"Pentru că este foarte greu să întorci înapoi şi dobânda care o achiţi este mult mai mare decât posibilităţile".
Rata dobânzilor la creditele imobilare oferită de băncile comerciale variază între 7 şi 15 la sută. Potrivit Băncii Naţionale, în primele cinci luni ale anului au fost oferite aproape 700 de împrumuturi de acest fel.
În prima jumătate a acestui an, moldovenii au luat aproape 12 600 de credite ipotecare, cu 1 500 mai multe decât în perioada similară a lui 2016. Aproape 6 mii sunt pentru terenuri agricole, peste 3 mii - pentru apartamente, 1600 pentru centre comerciale sau industriale, iar puţin peste o mie - pentru case de locuit.
Fiecare al treilea credit ipotecar este înregistrat în Chişinău, unde 65 la sută din astfel de împrumuturi sunt pentru apartamente. Ponderea ipotecii reprezintă însă doar şase la sută din totalul tranzacţiilor înregistrate de Întreprinderea de Stat "Cadastru". În ţările dezvoltate, cum ar fi Elveţia, aceasta depăşeşte 70 la sută.
- Un angajat al "Cadastru", reţinut de CNA. De ce este bănuit funcţionarul
- Cadastru: Tot mai puţini moldoveni iau credite ipotecare
- Comerţul, cea mai atractivă afacere pentru moldoveni. Câte întreprinderi s-au deschis în acest domeniu
- Ex-preşedintele holdingului ELAT, condamnat la 9 ani de închisoare pentru escrocherie
- Tarife noi la Cadastru. Cât costă să înregistrezi un teren