Ipoteză incredibilă despre avionul EgyptAir, prăbuşit în luna mai
Anchetatorii egipteni au declarat că echipajul zborului MS 804, care s-a prăbuşit în urmă cu aproape două luni în apele Mării Mediterane, a încercat să stingă un incendiu izbucnit la bord, potrivit datelor extrase dintr-una din cutiile negre ale aeronavei, scrie Reuters, scrie News.ro.
De asemenea, informaţiile înregistrate de una dintre cutiile negre ale zborului companiei EgyptAir sunt în concordanţă cu o alarmă transmisă automat de aeronavă în legătură cu detectarea fumului în toaletă şi în zona instrumetelor de pilotaj, înainte ca avionul să dispară de pe radarele controlorilor eleni.
Însă, Comitetul Egiptean de Investigaţie a Accidentelor Aviatice a anunţat că rămâne deschis în ceea ce priveşte motivele care au dus la prăbuşirea aeronavei.
Anterior, anchetatorii au confirmat existenţa fumului la bordul zborului MS 804, cu doar câteva minute înainte de dispariţia sa de pe radare şi prăbuşirea în Marea Mediterană.
Zborul MS 804, care efectua o cursă de linie Paris-Cairo, a dispărut de pe radarele controlorilor eleni în dimineaţa zilei de 19 mai. 66 de persoane şi-au pierdut viaţa în tragedia aviatică, după ce avionul s-a prăbuşit fără nicio explicaţie în Marea Mediterană.
Echipele de salvare au recuperat cutiile negre după trei săptămâni de căutări intense. Acestea au fost ridicate de la o adâncime de 3.000 de metri.
Apoi, unităţile de memorie au fost trimise experţilor francezi pentru a fi reparate, însă doar o cutie neagră a fost reparată şi s-a întors în Egipt.
Comitetul Egiptean de Investigaţii a precizat că partea din faţă a aeronavei arată semne de avariere ca urmare a unor temperaturi extrem de înalte.
Piloţii EgyptAir nu au trimis niciun mesaj de ajutor înainte de prăbuşire, iar cauzele rămân necunoscute.