Irak: Un mort şi 29 de răniţi, în urma unei explozii la un depozit de armament
Cel puţin o persoană a murit şi alte 29 au fost rănite, luni, în urma unei explozii produse într-un depozit de armament situat într-o suburbie a capitalei Irakului, au anunţat autorităţile locale, menţionând că explozia a fost urmată de un incendiu, conform Reuters.
Depozitul de armament aparţinea Forţelelor de Mobilizare Populară, grup susţinut de Iran şi se afla în incinta unei baze a poliţiei federale din sudul Bagdadului, au anunţat autorităţile
Incendiul izbucnit în urma exploziei a provocat lansarea necontrolată a mai multor rachete, care au aterizat în mai multe cartiere situate la câţiva kilometri distanţă de bază.
Majoritatea persoanelor rănite de rachetele lansate accidental sunt copii, a transmis Qasim al-Attabi, purtător de cuvânt al poliţiei din Bagdad.
Depozitul de armament stoca în mare parte rachete cu rază scurtă de acţiune.
O sursă din poliţie a declarat pentru Reuters că incidentul a fost provocat cel mai probabil de neglijenţa angajaţilor, de condiţiile precare de stocare a rachetelor şi de temperaturile ridicate din Bagdad. Ministerul de Interne irakian a cerut o investigaţie.
Ministerul Sănătăţii din Irak a anunţat că majoritatea persoanelor rănite au fost externate din spital şi se află momentan în afara oricărui pericol, scrie mediafax.ro