Iranul a prezentat trei noi tipuri de rachete teleghidate
Iranul a prezentat marţi trei noi tipuri de rachete teleghidate de precizie, pentru a demonstra că este pregătit să se apere în faţa "perfidiei şi conspiraţiilor" SUA, relatează AFP, citându-l pe ministrul iranian al apărării, scrie agerpres.ro.
Cele trei tipuri de rachete, denumite "Yassin", "Balaban" şi "Ghaem", au fost realizate de Ministerul iranian al Apărării şi compania de armament de stat Sa-Iran.
Rachetele "Yassin" sunt teleghidate, au aripi retractabile, au raza de acţiune de 50 de kilometri şi pot fi lansate cu un dispozitiv cu sau fără pilot, menţionează agenţia de presă iraniană Fars.
Rachetele "Balaban" sunt ghidate prin GPS, dispun de asemenea de aripi retractabile şi pot fi instalate sub avioane, în timp ce rachetele "Ghaem" au ghidaj termic cu o precizie de circa 50 cm.
Prezentarea lor, care survine pe fondul unor puternice tensiuni între Washington şi Teheran, arată că "în pofida perfidiei şi conspiraţiilor Marelui Satana american şi ale mercenarilor săi, ministerul iranian) al apărării nu va ezita niciun moment să apere Republica Islamică şi să întărească securitatea", a subliniat ministrul Amir Hatami, potrivit agenţiei Fars.
- Iranul a capturat un nou petrolier străin în Golful Persic
- MONSTRU cu CHIP DE OM. Un bărbat a agresat sexual un bebeluş de doar 16 luni
- Preşedintele Mexicului face apel la SUA să adopte măsuri mai stricte de control al armelor
- Marea Britanie se alătură SUA în misiunea internaţională din Golful Persic