Iranul ameninţă Statele cu o reacţie "NIMICITOARE"
Iranul avertizează Statele Unite cu o reacţie "nimicitoare" în cazul în care Administraţia Donald Trump va cataloga Gardienii Revoluţiei iraniene drept "organizaţie teroristă", regimul islamist de la Teheran subliniind că armata SUA va fi tratată precum reţeaua teroristă Stat Islamic, scrie mediafax.ro
Preşedintele SUA, Donald Trump, contestă Acordul nuclear semnat de marile puteri cu Iranul, denunţând politicile regimului islamist de la Teheran. În acest context, Donald Trump vrea să desemneze Gardienii Revoluţiei iraniene drept organizaţie teroristă.
"Sperăm că Statele Unite nu vor face această eroare strategică", a declarat luni Bahram Qasemi, purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, citat de agenţia de ştiri IRNA.
"Dacă vor face acest lucru, reacţia Iranului va fi fermă, decisivă şi nimicitoare, iar Statele Unite vor trebui să suporte toate consecinţele", a avertizat oficialul iranian.