Iranul, Coreea de Nord şi Siria au blocat tratatul ONU privind comerţul cu arme
Efortul Organizaţiei Naţiunilor Unite de a controla muniţiile la nivel global a suferit un regres semnificativ. Iranul, Coreea de Nord şi Siria au blocat ceea ce ar fi putut fi primul tratat internaţional privind comerţul cu arme. Cele trei ţări şi-au motivat decizia prin faptul că documentul nu este echilibrat şi nu interzice vânzarea armelor către insurgenţi.
Proiectul va fi trimis pentru aprobare Adunării Generale a ONU, unde se aşteaptă să fie votat de majoritatea celor 193 de state. Înainte ca să intre în vigoare, tratatul mai trebuie ratificat de 50 de ţări. Documentul urmează să stabilească standarde internaţionale pentru a reglementa importul, exportul şi transferul de arme convenţionale.
Marii exportatorii de arme, precum SUA şi Rusia, dar importatori majori ca India, China şi Pakistan, au participat la negocieri.