Iranul trece la acţiuni: Va încărca astăzi combustibil nuclear în reactorul de la Teheran
Iranul va încărca, astăzi, combustibil nuclear de producţie proprie în reactorul de cercetare de la Teheran. Anunţul a fost făcut de un oficial iranian din cadrul Consiliului Naţional pentru Securitate. Decizia vine după declaraţia preşedintelui Mahmoud Ahmadinejad, în care spunea că Iranul va anunţa în curând realizări importante în domeniul nuclear.
Deoarece statele occidentale au refuzat să acorde asistenţă Iranului în acest sens, Teheranul a început îmbogăţirea uraniului la concentraţii de peste 20 la sută. Îmbogăţit la acest nivel, uraniul poate fi utilizat doar în scopuri civile, dar la un nivel de purificare de peste 90 la sută poate fi folosit pentru fabricarea armelor nucleare.
Iranul se află în centrul atenţiei comunităţii internaţionale, fiind suspectat că încearcă să producă arme atomice.