Irina Rîngaci şi Iulia Leorda, care s-au întors acasă cu medalii de la Campionatul Mondial de la Oslo, omagiate în plenul Parlamentului
Irina Rîngaci şi Iulia Leorda, care s-au întors acasă cu medalii de la Campionatul Mondial de la Oslo, au fost omagiate în şedinţa de astăzi a Parlamentului. Preşedintele Legislativului, Igor Grosu a menţionat că Irina este un exemplu pentru toată Republica Moldova.
"Irina Rîngaci, o tânără luptătoare de doar 20 de ani a devenit campioană mondială pe seniori. Este prima medalie de aur din istoria luptelor libere feminine din Moldova la seniori. Mai mult, Irina a reușit un sezon fantastic obținând 4 titluri supreme într-un an. Europenele de tineret și seniori, dar și la mondialele de tineret. Irina este cu adevărat un exemplu pentru toată Republica Moldova. Originară din Sărățica Nouă, Leova sportive a demonstrate că prin multă muncă, modestie, greutăți si determinare se poate. Felicitări antrenorilor, părinților și tuturor celor care au contribuit la această performanță extraordinară", a menţionat Igor Grosu.
Iar Lilian Carp, vicepreședintele fracțiunii PAS, a cerut ca antrenorilor să li se ofere şi o altfel de recompensă pentru munca depusă, nu doar aplauze în Parlament.
"Eu știu în ce condiții se antrenează aceste fete, am fost nu odată în acea sală. Ași vrea să felicit în primul rând cuplul de antrenori care le antrenează. Este vorba de Andrei și Petru Chiperi, este tatăl și fiul. În cunosc încă de prin anul 1998. Ce vreau să spun e că acest cuplu de antrenori are mai multe rezultate de cât aceste două rezultate pe care noi astăzi le-am menționat în sală. Este benefic, eu știu… pentru acest cuplu de antrenori să prevedem și un alt mod de mulțumire de cât aplauze aici în Parlament. Merci mult", a punctat Lilian Carp.
Publika.MD aminteşte că Irina Rîngaci a devenit campioană mondială la lupte printre seniori. Ea a învins-o în finala categoriei de greutate de până la 65 de kilograme pe nipona Miwa Morikawa cu scorul de 8-6. Rîngaci nu este singura reprezentantă a ţării noastre care a urcat pe podium la Campionatul Mondial de la Oslo. Iulia Leorda a câştigat medalia de argint în categoria de greutate de până la 53 de kilograme. Moldoveanca a fost învinsă în finală de nipona Akari Fujinami, scor 0-10.