Îşi face propriile reguli de joc! Rusia a INTERZIS şi detergenţii de import
După fructe, legume, vinuri şi lenjerie, Rusia interzice şi detergenţii de import. Rospotrebnadzor a dispus astăzi scoaterea din vânzare unei serii de produse, pe motiv că nu ar corespunde standardelor ruseşti.
Printre mărfurile disputate se numără cele ale unor companii celebre, precum Procter and Gamble şi Colgate-Palmolive, Henkel şi The Clorox Company.
Anterior, Moscova a interzis importurile mai multor categorii de produse din SUA, Australia, Canada şi Norvegia, precum şi din UE, ca răspuns la sancţiunile economice adoptate anterior de aceste ţări.
Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a dat ordin ca produsele interzise să fie distruse.
Astfel, au fost nimicite tone de caşcaval, conserve, fructe şi caviar de import, dar şi gâşte congelate sau răţuşte.