Iskra a învins Academia, scor 3-1
Academia Chişinău a pierdut meciul cu Iskra cu 1-3! Cel mai activ jucător de pe teren a fost Oleg Andronic care a marcat un gol şi a fost eliminat chiar în meciul de debut pentru studenţi. Deşi s-a văzut condusă din minutul 19, Iskra a reuşit trei goluri în a doua repriză. Într-un alt meci al zilei Nistru a învins Sfântul Gheorghe cu 2-0.
Iskra Rîbniţa a învis Academia cu 3-1, după un meci în care au reuşit să răstoarne scorul. Studenţii au înscris în minutul 19 prin fostul jucător al Zimbrului, Oleg Andronic. În partea a doua "oţelarii" s-au dezlănţuit. Ucraineanul Vladimir Kilikevici a restabilit egalitatea în minutul 54. Maxim Antoniuc şi-a adus echipa în avantaj în minutul 72, iar acelaşi Kilikevici a rezolvat meciul în minutul 87 şi a stabilit astfel şi scorul final.
"În repriza a doua pe teren a ieşit altă echipă. Greşeli copilăreşti. De asta am şi pierdut meciul", a spus antrenorul FC Academia, Veaceslav Rusnac.
Tot în a doua repriză, Andronic a fost eliminat pentru prosteste. Într-un alt meci al zilei Nistru a învins la Bălţi, Sfântul Gheorghe cu 2-0. Golurile au fost marcate în parte a doua de Alexandru Cucerenco şi Renat Murguleţ.