Iskra rămâne cu capul sus după înfrângerea suferită cu Dacia
După meciul de Supercupă dintre Dacia şi Iskra, antrenorul Campioanei Moldovei, Igor Dobrovolschi, s-a declarat bucuros că a reuşit să câştige cel de-al doilea trofeu în acest sezon. Oficialii celor de la Iskra au spus că această înfrângere nu este o tragedie, iar echipa se pregăteşte pentru noul sezon din Divizia Naţională.
După ce a cucerit în premieră Supercupa Moldovei cu Dacia Chişinău, tehnicianul lupilor galbeni, Igor Dobrovolschi, a fost zgîrcit la declaraţii la conferinţa de presă.
"Suntem foarte bucuroşi, noul trofeu este foarte important pentru clubul nostru", a spus Dobrovolschi.
De cealaltă parte, oficialii de la Iskra nu consideră această înfrângere o tragedie.
"În prima repriză am făcut multe greşeli, nu am reuşit să controlăm balonul şi am primit un gol rapid, în a doua repriză am jucat mai bine. Am avut şi noi, şi adversarii, ocazii de a marca, dar, până la urmă, s-a terminat aşa cum s-a terminat", a precizat Iuri Blonaro, antrenorul Iskra.
"Nu-i nimic o să facem tot posibilul să arătăm mai bine în Liga Europei. Azi cred că nu am avut noroc", a spus jucătorul Iskra, Anatolie Cebotari.
Dacia Chişinău a învins Iskra Rîbniţa cu 1-0 şi a devenit a doua formaţie care reuşeste să câştige Supercupa, după Sheriff Tiraspol.
- Dacia Chişinău şi Iskra Rîbniţa vor încerca să cucerească pentru prima dată Supercupa Moldovei
- Vlad Filat merge astăzi la Tiraspol pentru a urmări meciul Dacia - Iskra-Stal: Nu exclud un dialog cu Smirnov
- Supercupa Moldovei a ajuns la a 5-a ediţie. Publika TV va transmite meciul în direct
- Dacia a luat Supercupa!