Islanda nu mai vrea în Uniunea Europeană
Islanda intenţionează să renunţe definitiv la procesul de aderare la Uniunea Europeană, a anunţat ministerul islandez de externe. Declaraţia a venit în condiţiile în care Bruxelles-ul se pregăteşte să-i impună sancţiuni ca urmare a diferendului privind pescuitul.
Potrivit Uniunii Europene, Insulele Feroe practică pescuitul excesiv în Atlanticul de nord. Până în 2013, stocurile de hering atlantico-scandinav au fost gestionate în comun de Norvegia, Rusia, Islanda, Insulele Feroe şi uniune, printr-un plan convenit de gestionare pe termen lung şi o repartizare prestabilită a capturii totale admisibile, scrie Money.ro.
În 2013 însă, Insulele Feroe au decis în mod unilateral să iasă din acest acord şi au stabilit o cotă autonomă de peste trei ori mai mare decât cea convenită anterior. În mod similar a procedat şi Islanda, care va fi probabil vizată de sancţiuni europene.
Atât Insulele Feroe, cât şi Islanda, susţin că procesul de încălzire climatică a provocat o migraţie a macroului către nord şi astfel ele estimează că respectivele cote sunt rezonabile.
Negocierile de aderare, începute în anul 2009, au fost suspendate în luna ianuarie a acestui an pentru a permite desfăşurarea campaniei electorale pentru alegerile legislative. Numai că alegerile au fost câştigate de o coaliţie de centru-dreapta, care susţine rămânerea ţării în afara uniunii şi negocierile nu au mai fost reluate. Actualul guvern a promis un referendum pe această temă, al cărui rezultat probabil ar fi o respingere a aderării, dar unii membri ai cabinetului susţin o renunţare la aderare fără consultarea populaţiei.