A urcat beat pe motocicletă. Un bărbat de 30 de ani a fost tras pe dreapta miercuri dimineață, în timp ce se deplasa pe o stradă din satul Mihailovca, raionul Cimișlia.
Potrivit oamenilor legii, şoferul avea o concentrație de alcool în aerul expirat de aproape patru ori mai mare decât norma admisibilă.
Bărbatul a rămas fără permisul de conducere şi riscă o amendă de peste 42 de mii de lei sau muncă în folosul comunității. Totodată, şoferul ar urma să fie privat de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de până la cinci ani.